Demenția
Termenul | Definiția |
---|---|
Demenția | DEFINIȚIE ȘI CAUZEDemenţa reprezintă scăderea treptată progresivă a funcţiilor mentale cum ar fi: gândirea judecata comportamentul limbajul învăţarea şi memoria. De obicei apare după vârsta de 60 ani dar poate apărea şi mai devreme.
Toate persoanele încep să uite diverse lucruri pe masură ce înaintează în vârstă. Multe persoane în vârstă au o ușoară pierdere de memorie care nu le afectează viața de zi cu zi. Dar o pierdere a memoriei care se înrăutațește poate fi un semn de instalare a demenței. De regulă demența se înrăutățește cu timpul. Durata accentuării simptomelor diferă de la o persoană la alta. Probabilitatea de apariție a demenței crește odată cu înaintarea în vârstă. Acest lucru nu înseamnă că toți oamenii fac demență. Multe persoane vârstnice nu vor face niciodată demență. În jurul vârstei de 85 de ani aproximativ 35 de persoane din 100 au demență. Aceasta înseamnă ca 65 din 100 de persoane cu această vârstă nu au această afecțiune. După boala Alzheimer cea mai frecventă cauză de demență este demența multi-infarct. Această afecțiune care mai este denumită și demența vasculară se dezvoltă în cazul unui accident vascular cerebral în care se blochează fluxul sanguin înspre anumite zone ale creierului. Pierderea funcțiilor mentale în cazul unei demențe multi-infarct nu poate fi redobândită în schimb se poate preveni o nouă afectare în viitor prin reducerea riscului de boli cardiovasculare. Alte cauze frecvente de demență care nu poate fi recuperată sunt:
Cauze mai putin frecvente de demență care nu poate fi recuperată cuprind:
Medicii specialiști pot trata anumite cauze de demență restabilind funcția mentală. Acestea sunt:
Unele afecțiuni care provoacă demența pot fi moștenite în familie. Adeseori doctorii suspectează o cauză moștenită în cazul în care apar simptome de demență la o persoană cu vârstă mai mică de 50 de ani. Este important de știut că pierderea memoriei poate fi provocată și de alte cauze în afară de demență cum ar fi depresia sau convulsiile și că aceste afecțiuni pot fi tratate. De asemenea prezența de tulburări ocazionale ale memoriei (cum ar fi uitarea numelui cuiva pentru o scurtă perioadă de timp) poate fi o parte normală a procesului de îmbătrânire. SIMPTOMELE DEMENȚEISimptomele de demență variază în funcție de cauza ei și de localizarea zonei cerebrale afectate. Pierderea memoriei este de obicei simptomul cel mai precoce și cel mai ușor de remarcat. Alte simptome cheie ale demenței sunt:
Unele tipuri de demență au simptome caracteristice:
Simptomele de demență care debutează brusc sugerează o posibilă demență vasculară sau un posibil delirium - confuzie de scurtă durată datorată unei afecțiuni noi sau unei afecțiuni mai vechi care se agravează. DIAGNOSTICAREAMedicii pot pune diagnosticul de demență și pot identifica eventual cauza ei pe baza unui istoric medical și a unei examinări fizice unei examinări a statusului mental și a testelor de laborator și imagistice. Testele pot fi utilizate pentru a se putea determina dacă acea cauză a demenței poate fi tratată. Chiar și în cazul demențelor care nu pot fi recuperate cunoașterea tipului de demență pe care o are persoana respectivă il poate ajuta pe medic să prescrie medicamente sau alte forme de tratament în scopul ameliorării dispoziției și comportamentului persoanei în cauză ajutându-i astfel și pe ceilalți membri ai familiei. Istoricul medical În timpul efectuării istoricului medical și a examinării fizice doctorul va întreba persoana afectată și o rudă apropiată sau partenerul de viață în legătură cu afecțiunile recente sau cu alte evenimente de viață întâmplate de curând care ar putea sa ducă la pierderea memoriei sau la alte simptome cum ar fi tulburările de comportament. Deși o persoană poate avea mai multe afecțiuni care ar putea să cauzeze demența uneori simptomele pot face diferența între o formă sau alta. De exemplu la începutul instalării demenței frontotemporale persoana respectivă poate prezenta o lipsă a conștienței sociale și poate dezvolta obsesii legate de mâncare; niciuna dintre aceste manifestări nu apare precoce în alte forme de demență. Examinarea statusului mental Doctorul va face examinarea statusului mental. Acest test cupride de regulă diverse întrebări și activități ca de exemplu: persoana trebuie să spună în ce zi și în ce an este să repete o serie de cuvinte să deseneze un ceas și să numere de la 100 înapoi din 7 în 7 etc. S-au formulat și alte teste care pot ajuta în diagnosticarea demenței. Doctorii pot folosi un astfel de test cum ar fi Examinarea Cognitivă Addenbrooke pentru a diferenția boala Alzheimer de demența frontotemporală. În boala Alzheimer orientarea atenția și memoria sunt mai profund afectate în timp ce în demența frontotemporală sunt mai afectate abilitățile de vorbire și capacitatea de a denumi obiecte. Testele de laborator Numeroase afecțiuni medicale pot cauza alterări ale funcțiilor mentale. În timpul efectuării unui examen fizic doctorul va căuta semne ale altor condiții medicale și va cere o serie de examene de laborator pentru a vedea dacă acea afecțiune poate fi tratată. Testele de rutină sunt:
Alte teste de laborator care pot fi făcute sunt:
Testele imagistice Mulți experți recomandă ca în cazul persoanelor evaluate pentru suspiciunea de demență să se facă un test imagistic cum ar fi rezonanța magnetică nucleară (RMN) sau tomografia computerizată (CT sau TC). Aceste teste pot fi utile pentru excluderea tumorilor cerebrale accidentului vascular cerebral hidrocefaliei cu presiune normală sau a altor condiții care ar putea da simptome de demență. RMN-ul poate arăta zone de atrofiere în anumite părți ale creierului modificări care apar în unele forme de demență. De asemenea RMN-ul și CT-ul pot arăta semne ale accidentelor vasculare cerebrale în cazul demențelor vasculare. Alte două teste imagistice - tomografia computerizată cu emitere de pozitroni (SPECT) și PET - nu sunt folosite de rutină pentru diagnosticul de demență. Totuși acestea pot fi utile în cazul în care simptomele sunt neclare sau stranii. Aceste teste pot fi utile în identificarea unor forme de demență inclusiv demența vasculară și demența frontotemporală. În unele cazuri activitatea electrică a creierului poate fi masurată cu ajutorul electroencefalogramei (EEG). Adeseori doctorii folosesc acest test pentru a diagnostica demența; de asemenea EEG-ul poate fi folosit pentru a diferenția demența de delirium și pentru a se identifica activitatea cerebrală anormală din boala Creutzfeldt-Jakob o formă rară de demență. Cel mai frecvent EEG-ul este folosit pentru a se vedea dacă simptomele care par a fi datorate unei demențe nu sunt de fapt convulsii cauzate de epilepsie. În cazuri rare se poate face o biopsie cerebrală atunci când se suspectează o cauză de demență care poate fi tratată. TRATAMENTUnele cazuri de demență sunt cauzate de afecțiuni medicale care pot fi tratate obținându-se o restabilire parțială sau totală a funcției mentale. În cazul în care demența nu poate fi recuperată obiectivul tratamentului este obținerea unei cât mai bune calități a vieții atât pentru persoana afectată cât și pentru persoanele de îngrijire. Tratament inițial Atunci când cauza demenței poate fi tratată doctorul va prescrie anumite metode de tratament. De exemplu persoana respectivă ar putea:
După administrarea tratamentului pentru afecțiunile reversibile persoana în cauză trebuie să fie consultată în continuare de doctor pentru a se asigura că simptomele nu au reapărut. În cazul persoanelor cu demență vasculară doctorii pot prescrie medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale crescute (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cum ar fi Enalapril Enap sau Captopril sau un diuretic) și medicamente care scad nivelul colesterolului (statine). Aceste medicamente nu pot recupera demența instalată deja dar pot preveni apariția unor noi accidente vasculare cerebrale în viitor și bolile de inimă care pot duce la noi vătămari ale creierului. Atunci când cauza demenței nu poate fi tratată doctorul împreună cu persoana afectată și cu persoanele de îngrijire vor colabora pentru a alcătui un plan pentru ca viața să fie mai ușoară și mai confortabilă. Planurile de ingrijire pot include sfaturi pentru a ajuta persoana în cauză să fie independentă și să facă față activităților zilnice cât mai mult timp posibil și medicamente pentru ameliorarea dispoziției și a problemelor comportamentale. Educarea membrilor familiei și a altor persoane de îngriire este de importanță critică pentru a putea avea grijă de o persoană cu demență. Persoanele din jur trebuie să încerce să cunoască cât mai bine această afecțiune și să știe ce expectații pot avea și cum pot face față problemelor cu care se pot confrunta pe masură ce acestea apar. Medicamentele nu pot vindeca demența dar ele pot ajuta la îmbunătătirea funcției mentale dispoziției sau comportamentului. Astfel medicamentele pe care doctorul le poate prescrie sunt: Tratament de întreținere Obiectivele tratamentului de întreținere al demenței sunt menținerea în siguranță a persoanei afectate la domiciliu cât mai mult timp posibil precum și asigurarea unui suport și a unei îndrumări a persoanelor de ingrijire. Medicii și alte persoane din domeniul medical trebuie să colaboreze cu persoana respectivă și cu membrii familiei sau cu persoanele de îngrijire pentru a se îmbunătăți funcția mentală cât mai mult posibil. Adaptările din ambianța familială pot ajuta la creșterea calității vieții și a siguranței persoanei cu demență. Se pot instala balustrade la cabina de duș și se pot înlătura cârpele de pe jos pentru a crește siguranța. Calendarele și listele pot ajuta memoria; se pot plasa hârtii cu lipici sau semne cu desene pe ele în toată casa pentru a veni în ajutorul persoanei ca să-și amintească locurile în care sunt diferite obiecte și pentru a o ghida înspre baie sau bucătărie. Persoana poate lua de asemenea și medicamente cum ar fi: Sunt necesare consultații regulate la medicul curant - la fiecare 3-6 luni - pentru a se monitoriza efectele tratamentului și nivelul de funcționare a persoanei afectate. Tratament în cazul agravării bolii Pe măsură ce demența avansează apare declinul memoriei gândirii raționamentului și a capacității de a face și de a duce la îndeplinire planuri (funcția executivă). În funcție de tipul de demență comportamentul persoanei poate scăpa de sub control; persoana respectivă poate deveni mânioasă agitată sau combativă. Ea poate începe să hoinărească și să se rătăcească. Aceste probleme pot face dificilă asigurarea la domiciliu a îngrijirii persoanei cu demență de către membrii familiei sau de către alții. De aceea membrii familiei pot fi nevoiți să opteze pentru internarea persoanei într-un centru specializat în tratarea demenței. Chiar și cu cel mai bun tratament persoanele cu demență au tendința de a avea o durată de viață mai scurtă decât celelate persoane de aceeași vârstă. Evoluția depinde de afecțiunea care a cauzat demența și dacă există și alte afecțiuni comorbide cum ar fi diabetul zaharat sau boli cardiace. Tratament ambulator (la domiciliu) Pentru tratamentul la domiciliu a unei persoane cu demență este necesară o muncă de echipă în care să se implice profesioniști din domeniul medical și persoanele de îngrijire care trebuie să creeze un mediu sigur și confortabil și să facă astfel încât activitățile vieții cotidiene să fie cât mai ușoare cu putință. Punerea unui diagnostic de demență poate duce la apariția unor trăiri de mânie de teamă sau de anxietate. O persoana aflată într-un stadiu timpuriu al afecțiunii ar trebui să caute un suport emoțional din partea membrilor familiei a prietenilor și a unei persoane cu experiență în consilierea și tratarea oamenilor cu demență. Consilierea profesională poate ajuta persoana respectivă să accepte diagnosticul și să construiască strategii de a face față situației. În cazul în care afecțiunea este diagnosticată devreme persoanele cu o formă ușoară de demență pot fi implicate alături de doctorul curant și de persoanele de îngrijire la elaborarea unor planuri de viitor și în organizarea activităților domestice și a celor din viața de zi cu zi. Demența are un ritm de progresie care diferă de la o persoana la alta astfel că functionarea persoanei în cauză poate fi stabilă mai multe luni și chiar mai mulți ani. Persoanele cu demență pot fi capabile să rămână active din punct de vedere mental și fizic o perioadă de mai mulți ani. INFORMAȚII UTILEPersoanele cu demență și persoanele de îngrijire pot fi nevoite să facă față mai multor dileme cum ar fi:
Persoanele de îngrijire sunt sfătuite să solicite susținerea din partea membrilor familiei sau a prietenilor. De asemenea este indicat să aibă grijă și de propria lor stare de sănătate luând din când în când câte o pauză pentru ei înșiși. Se pot face ședinte de consiliere există grupuri de suport și așezăminte de zi pentru îngrijirea adulților sau asociații care pot veni în ajutorul persoanelor de îngrijire pentru ca acestea să poată trece prin perioadele de stres și să poată depăși episoadele de suprasolicitare psihică.
Accesări: 5114
|