În anul 2018, a început realizarea proiectului nostru de vis!
Cu o abordare complexă a științei medicale și managementului antreprenorial, formând o echipă de profesioniști devotați scopului și meseriei, am plasat în centrul acțiunilor noastre pacientul. Menținerea stării de sănătate a pacienților a devenit valoarea de bază a activității noastre.
Abordarea personalizată a fiecărui pacient presupune și studierea în detaliu a istoricului maladiei la fiecare etapă de timp astfel încât raportarea cu starea reală a sănătății în timpul examinării să ajute la elaborarea celei mai bune strategii terapeutice.
Oferirea serviciilor medicale de calitate și construirea în același timp a relațiilor de prietenie durabilă cu toți pacienții, ne ajută să-i cunoaștem mai bine, să le știm istoricul medical, pentru a interveni prompt în momentul în care situația o impune.
Am crescut, ne-am dezvoltat și am evoluat împreună cu pacienții și partenerii noștri!
Suntem unica instituție medicală privată din Republica Moldova specializată în neurologie și care poate oferi întreaga gamă de servicii de consultanță și investigații medicale în acest domeniu pentru toate vârstele.
Perfecționarea continuă a cadrelor medicale și implicarea Complexului Medical ”Doctor Coropceanu” în rețeaua internațională a instituțiilor neurologice ne asigură cu cele mai noi informații din domeniu și face posibilă implementarea în țara noastră a ultimelor descoperiri neurologice și cele mai noi tehnologii medicale.
Ne bucurăm să vă informăm că în Republica Moldova, anumite investigații neurologice se efectuează doar în cadrul Complexului Medical ”Doctor Coropceanu”.
Spre exemplu: Examinarea Spectrografică a Creierului, reprezintă analiza cantitativă a activității creierului, care descompune undele în benzi de frecvență oferind informații despre funcționarea creierului și viteza de propagare a undelor. Aceste informații permit să înțelegem ceea ce se întâmplă în creierul pacienților noștri pentru a ajuta la dezvoltarea unor programe de tratament eficiente și pentru a urmări progresele pacienților.
Putem observa cum un creier normal poate fi afectat de factorii de mediu care cauzează probleme precum ADHD, anxietate, depresie, insomnie, migrene și alte patologii.
De asemenea, Examinarea Spectrografică a Creierului poate ajuta la evaluarea efectelor medicamentelor asupra funcției creierului, ajutând la gestionarea medicamentelor pentru afecțiuni psihiatrice și neurologice.
Efortul echipei în dezvoltarea continuă a Complexului Medical ”Doctor Coropceanu” a fost apreciată și prin înregistrarea mărcii ”DOCTOR COROPCEANU” de către Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală.
Cu siguranță, Medicul nu poate fi înlocuit, deoarece el este singurul capabil să aprecieze starea de sănătate și dezvoltare a pacientului, să stabilească diagnosticul la o boală și să prescrie tratamentul adecvat acesteia.
Totodată, vizita la medic nu se face doar atunci când persoana este bolnavă. Vizita la medic este și una de rutină, în timpul creșterii sănătoase a copilului, dezvoltare fizică și emoțională, monitorizare și conștientizare a schimbărilor care apar, dorința părintelui de a înțelege și a ști cât mai multe despre cel mic.
Acest lucru este valabil și pentru un matur.
Fără dvs., dragii noiștri colegi și pacienți, acest rezultat nu ar fi fost posibil, fapt pentru care vă mulțumim.
Cu grijă de sănătatea dvs.,
Sergiu COROPCEANU, Director General
Diana COROPCEANU, Director Medical